Antreprenorii Doru Lionăchescu, fondator și președinte al consiliului de administrație al BT Capital Partners, Victor Căpitanu și Andrei Diaconescu, fondatori și acționari principali ai dezvoltatorului imobiliar One United Properties, se asociază din nou, la 6 ani după ce ultimii doi au părăsit casa de investiții Capital Partners, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.
Și-au asumat riscuri atunci când cei mai mulți aleg prudența, au mizat pe un segment în declin de care toată lumea se ferea la vremea respectivă și și-au pus toate abilitățile profesionale la bătaie pentru a construi una dintre cele mai mari companii de dezvoltări imobiliare mixte de pe piața locală.
The One a închiriat către producătorul auto Ford etajul 18 al clădirii One Tower, București, reprezentând o suprafață de 800 de metri pătrați, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro de la surse din piața imobiliară.
Implementarea sistemului de work-from-home odată cu debutul pandemiei nu a oprit tranzacțiile de închiriere pe piața de birouri, ci a modificat doar solicitările chiriașilor și ale angajaților acestora. Se pune tot mai mult accent pe birourile moderne, certificate la cel mai înalt nivel și cu facilități diversificate în împrejurimi. În continuare, investitorii străini mizează pe România pentru extinderea afacerilor, semn că piața de birouri a ajuns la un anumit nivel de maturitate.
Bloomberg confirmă informațiile Profit.ro, conform cărora Daniel Dines, CEO UiPath, unicornul românesc proaspăt lansat la bursa din New York, discută o tranzacție prin care să cumpere, înaintea listării, un pachet minoritar din acțiunile companiei One United Properties, care își pregătește listarea la bursa din București.
Daniel Dines, CEO UiPath, unicornul românesc proaspăt lansat la bursa din New York, discută o tranzacție prin care să cumpere, înaintea listării, un pachet minoritar din acțiunile companiei One United Properties, care își pregătește listarea la bursa din București, au declarat pentru Profit.ro surse din piața de capital
Antreprenorii Andrei Diaconescu și Victor Căpitanu intenționează să listeze pe piața principală a Bursei de Valori București un pachet minoritar din acțiunile companiei One United Properties, pe care o controlează, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.
Dezvoltatorul imobiliar One United Properties, fondat de antreprenorii Victor Căpitanu și Andrei Diaconescu, a ajuns la cota zero de fundare cu ansamblul rezidențial de lux One Peninsula, ce se construiește pe malul lacului Floreasca, pe un teren cumpărat de la Telekom. Valoarea brută de dezvoltare a proiectului este de 138 milioane de euro, ceea ce îl face unul dintre cele mai scumpe cartiere din România, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.
Dezvoltatorul imobiliar One United Properties, fondat de antreprenorii Victor Căpitanu și Andrei Diaconescu, a cumpărat de la pilotul italian de raliuri Gabriele Marotta un teren cu 7,3 milioane de euro pe care vrea să construiască un hotel și apartamente de lux.
Omul de afaceri Ionuț Dumitrescu, cunoscut pentru activitatea sa de antrepriză în consultanță și dezvoltări imobiliare, a decis să renunțe la investițiile sale din retail și să își direcționeze banii către dezvoltarea de clădiri de birouri alături de One United Properties. În paralel, își dezvoltă și afacerea cu spații de depozitare.
Dezvoltatorul imobiliar One United Properties, fondat de antreprenorii Victor Căpitanu și Andrei Diaconescu, alături de partenerii săi Octavian Avrămoiu, fost vicepreședinte al SIF Banat-Crișana, și Cătălin Scripcaru, fost director de țară al Strabag și Raiffeisen Evolution, a cumpărat un teren de la Vasile Petrescu, unul dintre acționarii principali ai fostei MindBank, într-o tranzacție evaluată la circa 4 milioane de euro. În schimbul lotului din zona Herăstrău, București, vânzătorul va primi apartamente, potrivit informațiilor Profit.ro.
Fondatorii One United, Victor Căpitanu și Andrei Diaconescu, alături de foștii lor parteneri de la casa de investiții Capital Partners, Doru Lionăchescu și Vlad Bușilă, pregătesc dezvoltarea primului lor parc logistic lângă Ploiești și vor să devină un jucător important pe acest sector imobiliar.
Dezvoltatorul imobiliar One United Properties, fondat de Victor Căpitanu și Andrei Diaconescu, alături de Octavian Avrămoiu, fost vicepreședinte al SIF Banat-Crișana, și Cătălin Scripcaru, fost director de țară al Strabag și Raiffeisen Evolution, a început construcția primului său ansamblu rezidențial de lux din București dezvoltat prin divizia Neo, prin care mai este construit un proiect exclusivist și în Mamaia.